Tel: 0722216168

Evaluare de risc la securitatea fizica

Evaluare de risc la securitatea fizica

Analiza de risc la securitatea fizică constituie fundamentul adoptării măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege, transpuse în planul de pază şi proiectul sistemului de alarmare. În elaborarea analizelor de risc la securitatea fizică se ţine cont şi de prevederile standardelor naţionale sau europene privind managementul şi tehnicile de evaluare a riscului.

Analiza de risc se efectuează de catre Evaluator de risc la securitatea fizica dl. Flavius CIOANCA înscris în Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică la nr. 1012,  conform Legii nr. 333/2003, H.G. nr. 301/2012 si Instructiunii nr. 9/2013.

Evaluator este acea persoană fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, care cunoaște, înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile.

Securitatea fizică reprezintă protecția personalului, sistemelor, operațiilor, programelor, rețelelor și a datelor în fața evenimentelor sau circumstantelor fizice care pot cauza pierderi sau distrugeri unei organizatii publice sau private. Aceasta include și protecția împotriva focului, dezastrelor naturale, sau a actelor de natură umană de tipul terorismului, furtului, violenței la locul de muncă sau a vandalismului.

Analiza de risc la securitatea fizică se materializează prin documentaţia întocmită în cadrul procesului standardizat de management al riscului, prin care se determină, în mod dinamic, măsurile necesare şi aplicabile pentru încadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile.

H.G. 301/2012 prevede ca adoptarea măsurilor de securitate pentru obiectivele aparţinând după caz ministerelor şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, institutelor naţionale de cercetare – dezvoltare, societăţilor comerciale, indiferent de natura capitalului social, trebuie să îşi organizeze măsurile de securitate pe baza unei astfel de analize de risc.

Evaluarea de risc la securitate fizică constă din :

  • Evaluarea nivelului de securitate al obiectivelor. Evaluarea identifică care sunt sistemele tehnice de protecție și alarmare împotriva efracției ce trebuie implementate;
  • Activități de inspecție și control, de analiză și evaluare a modului în care se respectă măsurile de securitate fizică adoptate;
  • Investigarea incidentelor de securitate fizică;
  • Stabilirea tematicii activităților de instruire și educație preventivă in domeniul securității fizice;
  • Întocmirea rapoartelor de analiză a riscului la securitatea fizică.

Evaluarea riscului la securitatea fizică constituie fundamentul adoptării măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor și valorilor, transpuse în planul de pază și proiectul sistemului de alarmare.

În funcție de obiectul de activitate al unității, natura bunurilor deținute, numărul de locații, măsurile de securitate deja implementate și a altor criterii, procesul de evaluare a riscului la securitatea fizică va parcurge următoarele etape:

  • Stabilirea întâlnirii cu un evaluator de risc, direct la locația unde urmează a se efectua analiza de risc la securitatea fizică sau la sediul central al unității;
  • Detalii preliminare privind analiza de risc la securitatea fizică. Semnarea Acordului de confidențialitate și a Contractului de prestări servicii;
  • Definirea parametrilor care pot genera riscurile la securitatea fizică a unității. Stabilirea detaliilor și a documentației necesare pentru efectuarea analizei de risc;
  • Identificarea riscurilor și vulnerabilităților la adresa obiectivelor, bunurilor, valorilor și personalului unității. Factori externi și interni;
  • Analiza riscurilor la securitatea fizică și estimarea impactului acestora asupra unității de afaceri;
  • Stabilirea cerințelor, măsurilor și mecanismelor minime de securitate. Calculul gradului de risc și încadrarea acestuia la nivelul corespunzător;
  • Întocmirea raportului de evaluare în urma analizei de risc la securitatea fizică. Prezentarea raportului către conducatorul unității;
  • Re-evaluarea (acolo unde este cazul), completarea, semnarea și înregistrarea grilei de evaluare și a raportului final în urma analizei de risc la securitatea fizică.

Pentru o ofertă concretă, contactați-ne la telefon 0768 555-005 sau pe adresa de e-mail contact@itvest.ro